Limite modeste
Motivele pentru care am început un blog sunt diverse, primul pe „topul” meu ar fi pasiunea pentru scris. Așa cum am amintit în postarea anterioară, eu am început să scriu pe Wattpad, deși pasiunea o am încă de prin clasa a doua, când mă lămurisem cum stă treaba cu scrisul. Dar mai presus de scris, ca un loc special, se află dorința mea de a face ceva cât mai frumos și de a îi putea inspira și pe ceilalți. Desigur, totul în limita modestiei mele, prin modestie încercând să spun gusturile mele.
M-am gândit ca blogul meu să aibă în prim plan pasiunile mele: scrisul, cărțile, moda, fotografia și tot ce ar ține de frumos și artă. Și cred că ar fi mai corect haine, pentru că moda este o „categorie” a hainelor. Moda e trecătoare și nu pot spune că ne prinde pe toți, așa că vă las să alegeți dintre ce haine preferați să purtați, însă combinate într-un mod purtabil.
⟨ MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat privind îmbrăcămintea, ținuta, comportarea. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual ⟩ via dexonline.ro
Nu mai are rost să continui definiția, pentru că doar atât era în subiect cu hainele. Deci sper că am fost cât se poate de explicită în legătură cu termenii haine și modă. O să vă împărtășesc și fragmente din romanul la care lucrez acum cu speranța de a fi pe placul vostru.