Din moluz te fac artă

te tot învârți în jurul a ceea ce este frumos,

nu poți alege un singur diamant,

crezi că ești vreun colecționar faimos

dar felul tău de-a fi e mai mult difamant.

îți place să crezi că a mă împărți e benefic

că poate îți stabilizează și mai mult prietenia,

tu nu știi însă că e dovedit științific

că mie îmi crește și mai mult psihastenia.

poate crezi că te voi privi la fel și mâine,

eu îți sugerez să te mai gândești o dată,

nu se știe dacă mai exist poimâine

și nu voi fi ca restul din cimitir – adică decedată.

ai reușit să omori din mine și ultimul respect

ce mai exista măcar un pic pentru tine,

m-am gândit că un apel de la tine e puțin suspect,

am sperat să fiu totuși stăpână pe mine.

să-mi fac jocul cum fac eu când vreau să plec,

să uit că ne-am cunoscut în lume vreodată,

să las lacrimile curgând în timp ce încalec

un drum pe care să nu-l mai intersectăm niciodată.