Adam și Eva
și glasul tău mi-a spus
că dacă am să-ți întreb prietenii de noi,
toți vor spune că suntem împreună,
că din exterior părem
acel întreg perfect
căutat de când Adam și Eva
n-au mai existat.
mi-ai spus să am curaj
să-i întreb dacă nu li se pare și lor
că suntem reîncarnarea personajelor biblice,
că parcă prea mare e bucuria
când ne găsim
și prea dulce a fost revederea.
mi-ai spus să caut mai bine
printre rafturile cu cărți
să văd dacă nu cumva
a scris și Shakespeare despre noi,
o poveste mută, tristă,
regăsită la momentul potrivit.
mi-ai spus ce mare e bucuria
că în sfârșit suntem din nou împreună:
că nu mai e niciun șarpe între noi
care să ne despartă.
Comments