Fata din autobuzul 16

Pentru început aș vrea să menționez că aceasta este una dintre lucrările mele. Nici nu știu în ce categorie aș putea să o încadrez, având în vedere că nu e nici poezie, nici proză scurtă. Este un „quelque chose de spécial”, pe care am scris-o special din perspectiva unui băiat. Sper să vă placă. Bonne lecture! (cred că am exagerat cu franceza...)

Iau cele câteva lucruri esențiale și trântesc ușa în urma mea. Nu e tocmai ziua mea bună. Totul a început prost încă de la micul dejun, când am fost anunțat că trebuie să rezolv niște probleme. Și ce mai probleme! Cobor treptele până ajung în fața ușii de termopan ce desparte căldura căminului de frigul de afară al dimineții. Trece prin fiecare os și lasă o urmă de melancolie profundă. E începutul lui octombrie. Soarele răsare doar ca să ne lumineze, căci căldura emanată nu este suficient de puternică. Salut portarul cu o înclinare a capului și arunc unul din biscuiții primiți la dejun lui Rex, câinele ce și-a făcut loc printre elevii cazați în cămin. Am noroc, stația de autobuz nu e departe de clădire, e la aproape 30 de metri, ceea ce-mi permite să merg lejer fără să-mi fac probleme că voi pierde vehiculul. Mai e cineva acolo, din câte pot observa. E o fată. Îmi pot da seama de asta după părul buclat ce-i cade pe umeri și geaca neagră din piele. O prinde bine. Poartă un rucsac gri simplu. Pare genul de fată basic. Pare! S-a întors cu fața! Și la naiba! Este atât de frumoasă! Ascultă muzică; ce aș vrea să ascult cu ea. Poate îi place ce îmi place și mie. Se uită la mine. Se uită la mine. SE UITĂ LA MINE! Cu sinceritate mă simt intimidat de ochii ei. Sunt mari. Și negri. Și mari. Mari și negri. Îmi pare cunoscută totuși. Stă în cămin. Am văzut-o la cantină. Iar săptămâna trecută mă salutase. La naiba, sunt un idiot! Se uită la telefon. Scrie un mesaj. Scrie foarte repede. Nu pot ține pasul cu ea. Zâmbește la telefon și îmi aruncă o scurtă privire. Fac asemeni ei. Îmi observă gestul și zâmbește din nou. Ar trebui să merg la ea, să o salut, să o întreb ce face. Să îi spun că am mai văzut-o pe aici. Privește spre autobuzul ce se apropie și face un pas înainte. Probabil acela este cel pe care îl așteaptă. 16. Urcă în 16. De ce trebuie să urc în 40? Aș putea să urc cu ea, să-i ofer un loc, cel mai bun loc! Să o întreb cum se simte aici. Nu am mai văzut-o anii trecuți. Probabil e boboacă, are trăsături copilărești fine. E frumoasă. Este cea mai frumoasă boboacă pe care am văzut-o vreodată. Urcă în autobuz. Urcă... Autobuzul pleacă. Eu stau singur în stație. Singur ca un copac în deșert. Ce-aș mai vrea să o văd încă o dată pe fata din autobuzul 16.