„Pe vecie și încă o zi” de Monica Mihai – Recenzie

Titlu: Pe vecie și încă o zi

Autor: Monica Mihai

An apariție: 2017

Editură: eVertical

Nr. pagini: 160

Rating: 4,5 stele

Știți cum este să ieșiți dintr-o zonă de confort? Să vină, pur și simplu, cineva care să vă arate o cale foarte ușoară, dar în același timp plină de o acțiune și aventură? O aventură mai puțin sălbatică, ci mai mult romantică. Zona mea de confort s-a sfârșit imediat ce am primit un minunat dar de la Monica Mihai. Pe lângă modul minunat în care am găsit-o împachetată, conținutul m-a captivat încă de la prima pagină, deși recunosc că am găsit începutul puțin neatractiv pentru mine. Și în ciuda faptului că am mai citit-o încă o dată, pentru a avea informații proaspete, pot spune același lucru. M-a surprins la fel, poate mai mult decât prima dată.

„Nu există persoană pe care să n-o poți iubi după ce-i citești povestea!”

Prima pagină a părut promițătoare, observasem în cadru un băiat tocilar de liceu în ultimele lui săptămâni de școală – Jace. Câteva rânduri mai târziu o vedem pe minunata Renee, pionul central al liceului, vedeta admirată de tinerele mai mici sau de vârstă cu ea. Și bineînțeles iubitul acesteia, Carter, căpitanul echipei de fotbal. Jace este îndrăgostit de Renee, Renee se folosește de el. Lucrurile par deja o telenovelă, dacă privești doar superficial. Și într-un colț apare și Brooklyn, o fată timidă, tocilară și punctul de batjocură al lui Renee. Modul mișelesc al vedetei școlii de a se folosi de Jace și a îi frânge inima, naște în băiat un sentiment de răzbunare.

„Avea să facă tot ce trebuia ca rolurile lor să se schimbe: ea să-l vrea, iar el să-și bată joc.”

Câteva capitole mai târziu autoarea ne tele-portează peste un deceniu când foștii elevi sunt gata pentru reuniunea de zece ani. Acum, după ce a trecut ceva vreme, fiecare pare să aibă o viață nouă, lăsând în urmă fanteziile și iubirile de licean. Totuși, după ce au suferit atât eșecuri cât și reușite, întâlnirea aduce cu ea, într-un mod neașteptat, sentimente și trăiri uitate. Și odată cu acestea și o persoană care, curând, va însemna totul.

„...știa că râsul era modul cel mai sigur cu care poți ajunge la inima unei femei.”

Deși undeva pare că romanul ar tenta spre unele clișee specifice poveștilor romantice, autoare a știut să îmbine totul într-un mod unic. Am apreciat faptul că nu s-a extins pe mai multe fire narative, nefăcând un ghem din toată povestea. A reușit să-mi ajungă la inimă foarte ușor imediat cu apariția unei bucăți din trecut uitate: însăși Brooklyn. Am gustat cu savoare fiecare moment și am admirat faptul că nu a apelat la un stil vulgar, deși acesta ar fi prezent în foarte multe cărți.

„Mai nou îți aduci aminte cum mă cheamă...”

Un alt lucru care oferă romanului un aer mai special, este modul meticulos de analiză al detaliilor. De la ținuta vestimentară, până la obiecte aproape nesemnificative, acestea au fost bine conturate, lucru ce îmi amintea de Balzac. Poate și aceste detalii bine descrise m-au ajutat să rezonez cu personajele și acțiunea, deoarece am văzut povestea mult mai solidă și mult mai ușor de citit, reușind să-mi imaginez mult mai ușor cele întâmplate.

„Îi văzu chipul angelic, subțire și elegant, părul blond asemeni spicelor de grâu din vară și ochii ce mereu îl făceau să se gândească la marea din umbra unei furtuni - atât de frumos albastrul pupilelor sale.”

Acțiunea este bine închegată, relațiile dintre personaje au solitudine. Brooklyn și Jace par a se completa, iar întâmplările dintre cei doi răspund textului coerent. Brooklyn nu și-a complicat viața, ci și-a camuflat-o, începând și să scrie sub un pseudonim. Jace a lăsat în urmă tot, reușind să-și atingă și scopul din adolescență, anume de a o face pe Renee să se simtă refuzată. Devine un om de afaceri de succes, însă acel succes nu a putut aduce și dragostea odată cu el. Fiecare personaj, fie principal sau secundar, a contribuit la conturarea unui roman cu tente realiste, nu doar o simplă poveste romantică. Apar problemele vieții, fie ele de natură psihologică sau biologică.

Ultimele capitole îți taie răsuflarea. Ultimele rânduri te lasă în suspans enorm de mult, ți-ai dori să iei o pauză să respiri, dar inconștient aderi la schimbarea de pagină instinctivă. Când am citit prima dată cartea îmi amintesc că era foarte târziu când o terminasem, era trecut de miezul nopții și eu la opt trebuia să fiu la ore. Și deși mutam pagina spunând: „aaa, zece pagini, lasă că se citesc repede”, mă opream puțin pentru a contempla.

Legat de notă, de faptul că am oferit un rating de 4,5 , treaba este foarte simplă. Poate este vorba mai mult despre mine decât ceilalți. Este o părere simplă, Monica sigur bănuiește motivul. Nu este nici pe departe un secret, nota o constituie finalul, care mi-a lăsat un gust amar. Deși el dă splendoare întregii cărții, fiind ceva de excepție, pe mine una m-a dezamăgit.

O carte care, după părerea mea, merită citită în zilele ploioase, în zilele în care poate și sufletul tău plânge, căci numai așa te vei bucura pe de-a-ntregul de viață și minunățiile ei. O recomand cu toată plăcerea și

„Au plecat cu demnitate dintre noi , spre regatul umbrelor, al lui Pluton și al Proserpinei, nevrând să fie victimele unei boli josnice.”