Cuvânt înainte de noul început

Se apropie unul dintre cele mai importante momente din viața mea și anume majoratul. Deși ar părea o banalitate pentru cei care deja au trecut peste asta și au văzut că nu ți se transformă viața, pentru mine înseamnă mult. Înseamnă în primul rând regret. Și nu regret pentru împlinirea vârstei, ci pentru trecerea ireversibilă a timpului. Regret că nu m-am putut bucura mai mult de copilărie, deși pot spune că am avut o prelungire până la treisprezece ani. Am evitat maturizarea prea devreme, pentru că știam că îmi va lua din farmec. Mulți oameni nu m-au cunoscut îndeajuns de bine cât să știe de câte aș putea fi capabilă. Timidă? Așa m-ar numi ei. Eu aș spune mai mult selectivă și reticentă. Suntem diferiți, iar asta ne face unici, însă unicitatea noastră nu este pentru toți. Nu voi putea înțelege și gusta glumele unui matematician, cum probabil nici el nu-mi va gusta glumele seci cu care reușesc să încânt oamenii sau să-i plictisesc. Depinde de dispoziția fiecăruia. Dar un lucru e cert, chit că vârsta de optsprezece ani mă așteaptă aproape bătând la ușă, eu voi rămâne mereu un copil. Voi ști să păstrez într-un sertar toate experiențele adolescenței bucurându-mă de fiecare moment. Pentru că vor fi multe!

Pentru mama și tata mereu voi rămâne fetița lor cea mică, spus pe vechi și Șoricica. Și deși nu am povestit multor oameni despre eu fiind Șoricica, ei m-au asemănat unui șoricel. Prieteni, rude, colegi, foști colegi. Pentru unii sunt Lexi, pentru alții sunt Bambi. Unii îmi spun Sasha, alții Alex. Lucrul care va rămâne mereu sunt eu, Alexandra, care nu se va schimba pentru nimeni și nimic în lumea asta. Gusturile diferă, cum am mai spus, ceea ce sigur înseamnă că există și oameni care mă plac așa cum sunt fără a dori vreo modificare din partea mea. Dacă voi vrea vreodată să schimb ceva la mine ar fi doar numele de familie și probabil câteva defecte care mai apar uneori.

Pentru că eu sunt Alexandra și pentru că mai e puțin până la „renaștere”!