Fii perfectă cu imperfecţiuni
Să agreezi pe cineva cu tot tacâmul pe care îl înșiră şi vorbele „alese” nu e ușor. Şi când mai vezi că-ţi zice înjurăturile mai bine decât rugăciunea „Tatăl nostru” îți vine să te dai cu capul de pereți. Sau nu, dacă ești de-al lor. Mai rău când le vezi venind din partea unei femei ce figurează a doamnă prin piramida socială. Se așează „frumos” în vârf, așa cum se așează femeile la bârfă, începând să-ţi enumere un șir întreg de lucruri fără rost care să-ţi dea un motiv pentru care să nu o suporți. „Doamne” din acestea sunt multe, le vezi prin mall, pe la teatru, operă sau ocupând nu știu eu ce rol important în firma soțului, amantului sau iubitului. Deja îți sunt superioare, nu te poți pune tu cu ele. Femeia de la cratiță trece la laptop lăsând în urmă papucii de gumă şi se ridică la standardele cerute folosindu-se de o pereche de pantofi cu toc pe care nici nu știe să meargă. Şi da, uite cum fata „deșteaptă” – că așa o numesc rudele – ajunge la putere, iar fraiera cu facultate stă pe margine de drum căutând prin ziare vreun post de femeie de serviciu. Că de, așa se mai întâmplă pe la noi.
Şi nu am acum vreo problemă serioasă cum că aș fi pățit așa, mai povestesc şi eu din cele auzite de la prietene mai mari. Problema e când le vezi în „Top zece modele de urmat în viață”, articolul care cucerește prima pagină a revistelor.Problema devine serioasă când „doamnele” enumeră secretele succesului care le-au făcut așa. Devine clișeu treaba, dar ele doar își afișează masca aia de perfecțiune întruchipată, care nu greșește şi nu a descoperit niciodată eșecul. Minciuni, cum întunericul e lipsa luminii, așa şi succesul are în spate eșecul. Pe urmă le vezi pe puștoaicele astea abia ajunse la pubertate care citesc fiecare articol mai ceva ca „La Medeleni”. După ce adună vreo douăzeci de reviste cu un așa articol începe partea „complicată”: SCHEMA. Că na, fata vrea să rețină mai ușor informațiile şi cară după ea hârtii peste hârtii care să fie „mai eficiente”, ar spune ele. Pe la cincisprezece ani o şi vezi cum umblă după băiatul cu BMW, care săracul n-are decât douăzeci şi cinci de ani. Iar când lanțul de iubire se rupe o vezi pe mititica plângând şi postând mesaje „cutremurătoare” pe Facebook, ofticată, de fapt, că nu se va mai plimba cu mașinuța. Azi distribuie o manea, a doua zi evoluează la trap, iar a treia zi o dă direct pe Nocturne în C a lui Chopin. Te bufnește şi râsul, dar mai mult plânsul. Şi te întrebi după de unde această decădere morală a omenirii? Eu zic că nu mai e nevoie. E doar un caz, dar câte şi mai câte nu sunt? M-am scârbit să mai ies pe stradă, fiind înconjurată de așa persoane, pentru că mă plictisește şi enervează modul lor ușor de a face „lucrurile” să meargă. Femeia s-a emancipat mai mult decât trebuia şi nu vorbesc acum la general, căci știm că încă mai avem şi modele într-adevăr bune de urmat. Dar uite că ele stau în umbră, își conturează imperfecțiunile şi când vine timpul se arată așa cum e. Fără filtre, fără rușine. Pentru că femeii adevărate nu îi e rușine să se arate așa cum e; perfectă cu imperfecțiuni.
E o frustrare de-a mea, m-ați prins. Sunt complet invidioasă că eu nu am bani de dat să-mi cumpăr reviste cu sfaturi, că eu nu mă plimb cu BMW-ul şi nici că nu am curajul de a purta o mască. Sunt invidioasă pe femeile care fac asta, da... Atât de invidioasă că mă doare pe mine când le văd cât de proaste, pardon, deștepte sunt. Nu vorbesc despre cineva anume, dar dacă vă simțiți deja nu mai e vina mea.
Fii tu, fără filtre, fără rușine. Pentru că femeii adevărate nu îi e rușine să se arate așa cum e; perfectă cu imperfecțiuni.
P.S.: M-am gândit la melodia asta, versurile sunt adevărate...
