Urăsc iarna!

Cred că deja v-am obișnuit cu frustrările mele, cu ceea ce înseamnă probleme existențiale care mă neliniștesc şi din cauza cărora nu pot dormi noaptea. Și de data asta vorbesc foarte serios, e o problemă gravă din cauza căreia nu pot să dorm, nu vreau să ies din casă și nici să mă fac văzută de lume. ZĂPADA! Urăsc zăpada, urăsc frigul, urăsc hainele groase. Mai pe scurt, urăsc iarna!

De ce? Aveți dreptate dacă vă întrebați asta, sunt oameni care ar dormi în zăpadă, alții care stau cu orele în frigul ăla insuportabil. Și eu ce fac?! Mă trezesc să o urăsc. Luni am văzut un strat subțire de zăpadă și aproape plângeam de nervi, în primul rând că erau șanse de 99,99% să alunec și să-mi rup vreo ceva, iar în al doilea rând pentru că mă suflase vântul din toate părțile și îmi stătea părul de parcă stătusem sub un stâlp de înaltă tensiune jumătate de oră. Când am ajuns acasă am închis ușa de trei ori sus și de trei ori jos, am luat halatul pe mine și m-am ascuns sub pilotă. Mai spre miezul nopții, când am văzut că deja se așternuse destul, am zis că eu nu ies din casă, că eu nu trec prin chestia aia. Părerea așa frumoasă când era neatinsă, dar apoi mi-am amintit de ce fleșcăială o să fie după ce toată lumea o să o calce în picioare, după ce se mai găsește să plouă sau vreun câine să-și marcheze teritoriul. Pe la 3 noaptea era deja așezată de vreo 20 de centimetri; în momentul ăla eram să cad din picioare, eram să cad și să nu mă mai ridic. Atunci am vrut doar să mă baricadez în casă, aşa că m-am dus să verific dacă e închisă bine uşa. M-am încolăcit sub pătură şi mi-am spus că acela este momentul în care îmi începe hibernarea. Şi aşa şi a fost. După două zile de stat în casă (marţi şi miercuri) mi-am făcut curaj, mai mult obligată, să ies din casă. Drumul spre şcoală a fost crâncen, pentru că zăpada nu mai era zăpadă: devenise FLEŞCĂIALĂ. Ca să nu mai spun că scârboşenia aia îmi intra în cizme, dar aveam pantalonii uzi până la genunchi. Fularul mă strângea de gât, în geacă mă simţeam ca într-un sac bine legat, iar hainele de pe mine mă strângeau îngrozitor de zici că le purtam pe cele de la şase ani. Îmi îngheţau urechile şi vântul îmi dădea gluga pe spate, împroşcându-mi pe faţă picuri de zoaie din alea în care a călcat jumătate de populaţie. Urăsc frigul! Cu tot sufletul meu, cu toată inima mea, urăsc chestia aia rece care mă obligă să-mi iau cele mai groase şi inconfortabile haine în care mă simt înghesuită şi nu pot respira. Urăsc zăpada pentru că e rece, pentru că mă obligă să stau în casă şi pentru că îşi găseşte cele mai proaste momente să apară. Urăsc iarna, mai pe scurt, cu frigul şi zăpada ei, cu fleşcăiala şi soarele ăla fals care te induce în eroare. Te bucuri că e soare şi se topeşte zăpada? Stai potol, că acum vezi cum vine crivăţul şi toată zăpada aia topită ajunge gheaţă. O gheaţă pe care eşti nevoit să mergi şi eventual, fără comentarii, să-ţi rupi ceva. Sunt multe motive pentru care urăsc iarna şi nu găsesc nimic atractiv la ea, ba mai mult, mă enervează la culmea fiecare om care îşi doreşte să ningă, pentru că numai eu ştiu ce chin îndur zi de zi. Sunt o făptură firavă, gingaşă şi nu se cuvine să sufăr atât pentru dorinţele meschine ale altora – sau pentru normalitatea naturii? Şi o urare pentru toţi iubitorii de zăpadă: sper să detestaţi şi voi iarna de acum înainte, cu tot ceea ce presupune ea!

Fetiţa asta mă înţelege perfect!