Într-un final am spus adio

N-ar mai avea rost să le spun încă odată,

căci două cuvinte au fost şi nu mai e niciunul.

Într-o oarecare zi abordată de sfârşit de octombrie,

când pe cer vedeai doar stele sălbatice,

iar pe fundal citeai scrisori neterminate pentru trecut,

am apărut din senin unul pentru altul

ca nişte fiare sălbatice gata să sfâşie tot.

Dar am fost blânzi până la capăt,

însă blândeţea noastră nu ne era prielnică.

M-ai cunoscut drept o amazoană,

gata în orice moment de un război

din care eu aş fi ieşit învingătoare.

Dar tu, dragul meu, tare n-ai ştiut

că eu eram asemenea unei lacrimi

gata, gata să se prelingă din sticlosul ochi.

Pentru tine a fost o joacă terminată

cu mult înainte de a fi începută.

Pentru mine, însă, a fost o prăbuşire.

Iartă-mă şi-am să te iert pentru a ta suflare,

pentru şoapta neîncetată despre uitare.

Pleacă, iar de vei vrea a te întoarce la mine

să ştii că timpul e de mult trecut şi nu mai vine.