Jurnal 2012-2013

Bună, sunt Alexandra! Iar dacă până acum totul a părut vis, o să ajung și la coșmar. Am 20 de ani, iar în urmă cu mai bine de opt ani a început coșmarul vieții mele. Dacă n-am menționat până acum, am fost genul de persoană care, din diverse motive, a fost nevoită să-și schimbe colectivul – mai de curând și locul de muncă! Întotdeauna am fost rușinoasă și am avut probleme cu încrederea, am simțit că ochii celor din jur sunt ațintiți asupra mea doar pentru a ataca cu răutate. Poate în copilărie n-am simțit atât de bine și n-am făcut distincția între răutate și bullying, însă mai târziu am înțeles perfect toate evenimentele neplăcute din copilăria și adolescența mea. Așadar, în clasa a VI-a m-am transferat la un liceu din orașul meu care avea program pentru V-VIII. Nici nu știam ce mă aștepta acolo...

Dacă până acum starea de tensiune din carantină nu era suficientă, am descoperit – ori mai bine zis redescoperit – un lucru care m-a pus la pământ. Căutam ceva de citit prin bibliotecă, iar atenția mi s-a mutat pe o anume carte: Tess d′Uberville. Cartea asta mă urmărește de ceva vreme și pot spune că intenționat i-am dat cu piciorul de fiecare dată. Prima dată am vrut să o citesc prin clasa a VI-a sau a VII-a, fiind proaspăt cumpărată și auzind atâtea lucruri frumoase de la cunoștințe mai mari. O aveam la școală, preferam să citesc în pauze, decât să stau să fiu batjocura unora. Îmi pare rău că nu aveam căști pe atunci, ieșea o sfidare de minune. Într-o zi ieșisem pe hol, urmând să am ora de educație fizică mai apoi. Deci cartea avea o pauză de cam o oră pentru ea. După sport am deschis cartea, pentru că mi se păruse cam ciudat felul în care era așezată pe bancă – eu clar nu o lăsasem așa! Am verificat semnul de carte și spre surprinderea mea era acolo unde l-am lăsat. Apoi am răsfoit-o ca să fiu sigură că este în regulă, dar ce mi-a fost dat să văd m-a rupt. Tremuram de nervi, de frică și mai ales pentru că știam că numai mie mi se poate întâmpla așa ceva din toată clasa.

Am înțeles perfect că aveau o problemă cu mine, dar cartea ce le-a făcut? Îmi era rușine să-i spun mamei ce s-a întâmplat, știam că ține la colecție, așa că m-am prefăcut că nu știu nimic și am pus-o înapoi în bibliotecă. Câțiva ani am uitat, dar mai apoi urmărind primul film din seria Fifty Shades am văzut că Anastasia adora cartea asta și BOOM mi s-au activat toate fricile. Am ajuns acasă după film și am redeschis cartea... totul se simțea la fel ca în ziua aceea. Mai apoi am dat de cartea asta la Facultatea de Litere, îmi era recomandată la un curs practic. I-am dat cu piciorul pentru că nu mă simțeam bine să mă gândesc. Poate credeți că exagerez, dar toate trăirile mele de atunci s-au pus sub semnul acestei cărți. Eram odată în Cărturești – obișnuiesc des să caut promoții – iar instinctiv am atins acel titlu, deși era o ediție complet diferită. Am deschis cartea la capitolul 20 numai să mă aigur că pagina este întreagă.

Faza cu bullying-ul m-a afectat foarte tare, încă mă simt atacată și intimidată la maximum de persoanele din jur, chiar dacă nu mai sunt aceleași față de atunci. Sunt una din victimele acestei manifestări și pot spune că de-a lungul anilor cu greu am rezistat și că au fost destule momente în care pur și simplu voiam să pun capăt mizeriei care mi se întâmpla. Știi cum e să fii pus la colț, scuipat, lovit cu picioarele sau pur și simplu jignit și intimidat prin vorbe nu tocmai plăcute? Știi cum e să primești o poreclă, dar tu nici măcar să nu știi că se vorbește despre tine? Au fost destui care mi-au făcut rău, dar nu o să dau nume pentru că oricum e irelevant. Însă dacă citești asta și te simți... îți pot spune doar că m-ai distrus până în măduva oaselor. Te-ai luat de un copil, dar erai la rândul tău unul și oricând te-ai fi putut afla în locul meu. În anii ce au urmat am încercat să ascund tot ceea ce a fost, dar și să ignor eventualele subtilități. Noroc de căști, muzică și Instagram, altfel riscam să cad în aceeași capcană. Am ignorat cu tot sufletul ceea ce a urmat, am încercat să nu mă mai las afectată, deși am avut destule momente în care m-am prăbușit cu totul. Numai că timpul m-a învățat să sfidez și să îmi văd de drum. Toate întâmplările astea te urmăresc pretutindeni, indiferent de cum ești și cum devii. Sunt ca niște lanțuri pe care le porți după tine având continuu impresia că lumea îți va face rău, legându-ți altele de picioare. Un serial potrivit pentru a înțelege ar fi „13 Reasons Why”, pe care l-am simțit până la final. Doar că eu am fost unul dintre cazurile fericite care a dus până la capăt lupta asta (și încă o duc!).

Un alt episod care mi-a trecut prin minte este cel cu un jurnal. Îmi ascundeam jurnalul acasă și l-am pus în ghiozdan, uitând complet de el. L-am cărat după mine la școală câteva fără să realizez, iar într-o zi am rămas surprinsă să văd nu doar că mă intimidau, însă îmi căutau prin lucruri – ceea ce mi se pare mai mult decât încălcarea spațiului personal. Nu știu dacă au căutat ceva anume, însă l-au găsit. Venisem tot de la sport, iar în clasă rămâneau mereu doi elevi. Când am intrat am primit întrebarea: „cum vrei să miroasă parfumul tău?” (dulce și iute, așa cum sunt eu). Pe prima pagină din jurnal erau câteva dorințe pe care le aveam atunci, una dintre ele fiind aceea de a avea parfumul meu, pe placul meu. Țin să menționez că sunt destul de pretențioasă când vine vorba de parfum, pentru că îmi plac aromele care sunt la granițe. Și atunci eram destul de pretențioasă, dorind mai mult ceva fresh tot anul, din cauza unor probleme hormonale. Și am ajuns în punctul în care pot spune că am găsit aroma perfectă, mai am nevoie doar de timp pentru a-mi transforma visul în ceva real. Dar închei paranteza și continui cu ceea ce voiam să spun, anume că a citi jurnalul cuiva, chiar dacă scrie numai bazaconii, e o formă de bullying. De ce? Vorbesc prin raportare la episodul trăit de mine și am să spun sincer: lumea e curioasă, își dorește control, vrea să cunoască punctele slabe ale altora astfel încât să atace direct acolo. Împărțeau jurnalul prin clasă, îl dădeau din mână-n mână, fugeau cu el la baie, se ascundeau, îl aruncau. Toată lumea râdea de mine dintr-un nou motiv.

Eu am fost destul de pașnică contrar ceea ce pățeam, am avut doar câteva scăpări când chiar eram sătulă și voiam să mă opun lucrurilor care mi se întâmplau. Am rezistat, am întâlnit oameni care într-un fel sau altul m-au apărat atunci când lucrurile o luau razna, dar țin minte că fiecare din clasă a făcut în așa fel încât să mă umilească într-un moment. Mi-am căutat de fiecare dată un loc al evadării și așa am ajuns să scriu. De fiecare dată am făcut asta și am simțit totul ca o ușurare, o piatră luată de pe suflet. Am plâns, dar acum mi-a trecut. Mi-am dorit să dispar de pe fața Pământului, am vrut să las un gol pe care nici măcar vorbele lor răutăcioase să nu reușească să-l umple. Dar timpul le-a aranjat pe toate, iar acum pot spune că deși devii mai puternic, asta nu va schimba cu nimic ceea ce deja s-a întâmplat.

I cry myself to sleep at night Just wishing it would stop. Maybe tomorrow it will cease. Then again, maybe not. You push me and you poke me. You call me hurtful names. To me, it's like a prison. To you, it's fun and games. Your heart is made of ice, But it doesn't even deserve that. Mine was once a rainbow, But you have moulded it to darkest black. I hate you; I hate everyone. There is no one I can trust. Are you proud of what you've done? You've turned my soul into dust. I wish there were a door I could open, A simple path I could tread. I don't want to be stuck here forever In this endless spiral of dread.

(Closed Doors, Jane Kirby)