Mă iubesc și sunt narcisistă!
A trecut ceva vreme de când am postat ultima dată pe blog, iar asta pentru că o serie de evenimente mai puțin plăcute m-au împiedicat să o fac. Însă astăzi o să vorbesc despre iubirea de sine și voi scrie tot ce îmi străbate prin gânduri, căci sunt liberă să o fac.
Cândva spuneam că iubirea de sine e ceva periculos, un narcisism dus la extremă, dar acum sunt ferm convinsă că am greșit. E minunat să te iubești și să te accepți așa cum ești, cu bune, cu rele, cu imperfecțiuni și defecte. O vreme am fost prinsă într-o bulă toxică a gândirii în care eu eram urâtă și niciodată îndeajuns e bună în ceea ce făceam. Am ajuns să cred că sunt lipsită de talent, că cineva de Sus a uitat să mă înzestreze cu calități și mi-a dat numai defecte. Dar toată experiența cu „ura de sine” a luat sfârșit și am ajuns să mă iubesc din nou, să mă privesc încrezătoare în oglindă și să mă complimentez așa cum n-am mai făcut-o de multă vreme. Iar asta pentru că mă iubesc și o fac cum n-am mai făcut-o niciodată. După mult timp m-am machiat din nou și s-a simțit minunat, eu mă simțeam minunat și mă simțeam liberă să o fac, fără ca cineva să-mi ceară socoteală pentru asta. M-am reapucat de sport, o pasiune bine ascunsă, iar corpul meu se simte epuizat în cel mai bun sens. Simte că trăiește din nou și că nimeni nu-i mai poate interzice nimic. Continui să scriu la cărțile mele cu multă iubire și îmi așez o parte din suflet printre cuvintele înșirate pe foaia virtuală. Primul volum din „Katerina” este pe cale de a fi republicat, într-o altă versiune, o variantă mai bună și mult mai citibilă. Am avut încredere că o pot face, iar alături de mine au fost câteva persoane minunate care m-au îndemnat să nu renunț. Mulțumesc, Andreea (Tisu) pentru sprijinul și iubirea necondiționată încă de când am decis să fac asta! Te ador și abia aștept să te strâng în brațe! Le mulțumesc Teresei Wojcik și lui Helene N. pentru sfaturile și ajutorul oferit. Fetelor, dacă credeți că nu ați făcut nimic, eu vă spun că ați făcut extrem de multe și mi-ați oferit mult curaj. Vă iubesc și pe voi și aștept să ne revedem cu bine!
Iubirea mea de sine se manifestă și în exterior, în relațiile cu oamenii din jurul meu, în prietenii. Mi-am dat seama că nu mai am prieteni, dar încerc pe cât posibil să-i păstrez alături pe cei deja existenți și să le reamintesc cât de mult îi iubesc pentru că există în viața mea. Mă simt mai vie ca niciodată, liberă și iubită. Iubită de mine, căci întâi de toate eu trebuie să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt. Dacă nu o fac eu, atunci cine? Mulțumesc Helene N. pentru toate sfaturile. Uneori te simt ca pe o soră, alteori ca pe o mamă. Ești minunată!
Aș vrea să cred că am terminat ce am avut de spus, dar adevărul este ca nu am făcut-o! Mă simt atât de bine încât radiez și simt nevoia să mă exprim cât mai mult. Acum, în timp ce scriu asta, mă uit în oglindă și văd un mesaj: „Fii fericită”, Helene N. Tind să cred că aproape am atins apogeul fericirii, al iubirii de sine. Mă uit în oglindă cu încredere și îmi place ce văd! Sună puțin a narcisism, nu? Din fericire pentru mine sună pur și simplu a iubire! Am avut alături oameni care mi-au arătat cât de mult greșeam atunci când nu-mi ofeream suficientă atenție, așa că voi lua sfaturile lor în considerare și voi continua să fac ceea ce mă face să fiu împlinită! În primul rând, curățenie în suflet și în minte. Voi reveni pe blog cu câteva recenzii cât de curând și ceva de noutate. Încă am frica de a posta, dar știu că a venit vremea să o fac. După ce voi termina curățenia în suflet voi trece la curățenia din spațiul în care locuiesc, pentru că există câteva lucruri la care îmi doresc să renunț.
Probabil tu, cel care citești asta, te minunezi la câte pot abera pe aici, dar tocmai ce am spus că radiez a fericire! Știu, sunt slabă și lumea mă vede fragilă, însă eu mă simt bine așa, slabă și fără forme. Nu mai accept să mă complexez pentru corpul meu și pentru nimic altceva! Îmi iubesc „nasul de icoană” (am citat-o pe sora mea, Irina) ce din profil nu arată tocmai perfect, îmi iubesc „gura mică”, „ochii de căprioară” (mama), „urechile de Dumbo” (Irina). Îmi iubesc zâmbetul și râsul, mâinile mici cu degete lungi ca de pianistă, gleznele subțiri și genunchii proeminenți. Îmi iubesc bustul inexistent și nimeni nu ar trebui să-mi interzică să o fac, pentru că e dreptul și datoria mea să mă iubesc așa cum sunt, așa cum am fost creată.
„Iubește-te, căci se simte atât de bine!”
